Lectia bicicletei in coliziune cu o masina

Cam cat de mult credeti ca ceea ce faceti vi se intoarce in aceeasi maniera? Mult? Putin?
Haideti sa va spun o poveste de acum vreo doua saptamani. Duminica dimineata, ne intoarcem acasa noi trei: eu, S si bunica lui S. Sergiu ma roaga sa il las sa se plimbe cu bicicleta prin fata blocului si negociem 10 ture pentru aceste plimbari. In timp ce eu si bunica lui cautam soarele printre crengile copacilor, sa ne incalzim, Sergiu trecea prin fata noastra, eu numarandu-i de fiecare data turele pe care le facea. Nu de alta, dar am invatat ca e bine sa punem o limita de timp sau ture atunci cand facem asta, altfel nu mai intram prea curand in casa. Totul bine si frumos, ne faceam planuri ce sa facem la pranz de mancare, apoi la ce sa ne uitam pe netflix si cum sa ne bucuram de ziua libera. Face Sergiu a 10a tura si ii dau bonus inca una. Mai fac astfel de exceptii atunci cand e totul ok, astfel incat sa nu creez precedent de dat cu fundul de asfalt, dar nici sa nu fac militarie si sa respect totul cu strictete maxima.


Insa, la tura bonus, face Sergiu al meu cum face, i se incurca picioarele in pedale si ZBANG- intra cu bicicleta intr-o masina parcata. El e ok, in caz ca va faceati griji pentru copil, da’ masina nu arata la fel de bine. Imi pica cerul in cap vazand paguba, el se sperie si nu mai zice nimic, amuteste. In mod normal, atunci cand face ceva gresit tot el se enerveaza pe el si fie tipa, fie plange, fie loveste acel lucru. Insa, cred ca fata mea i-a spus cam cat de tare m-a afectat greseala lui. Il iau de langa masina, ma uit atent la ea, nu era nimeni pe strada, macar atat, sa nu ma cert cu oamenii sau sa inceapa vreunul sa comenteze la adresa copilului. Ultima din urma ma supara foarte tare si renunt la asertivitate atunci cand imi apar copilul, ceva se declanseaza in mine incat cel mai bine recomand sa nu te iei de copilul meu. Ma uit in continuare la masina si il intreb pe el ce s-a intamplat, cum de a intrat in masina, ca e destul de grav ce a facut. Da, imi dau seama ca a fost o greseala, ca se poate intampla, ca e si vina mea ca l-am lasat sa se plimbe prin zona aceea, dar in acelasi timp incerc sa il responsabilizez si pe el si sa isi dea seama de urmarile pe care le are o astfel de situatie. Merg la masina,iau o foaie si un pix si ii scriu proprietarului masinii ca i-a lovit copilul masina cu bicicleta, ca imi cer scuze si ii las numarul de telefon, sa imi dea un apel atunci cand coboara la masina. Habar nu aveam cine era proprietarul, dar multi posesori de masini din fata blocului sunt de varsta a treia si(cu riscul de a supara pe cineva) sansele sunt mai mari ca ei sa nu aiba reactie tocmai ok. Din proprie experienta vorbesc. Ajung sus spunandu-i copilului ca in acel moment sunt foarte suparata si ca am nevoie sa ma calmez, sa ma lase in pace o perioada. Pentru ca nu stiam ce implica o astfel de reparatie ma apuc sa sun in stanga-dreapta, sa intreb oamenii cam cat costa si unde se poate vopsi bara masinii. Obtin niste preturi estimative, obtin niste indicatii de vopsitorii, in cazul in care proprietarul ar urma sa ma sune si sa imi ceara o suma enorma de bani. Oamenii pot sa speculeze mult, asta am invatat de cand locuiesc aici, asa ca as fi preferat sa iau bara masinii cu ambele manute si sa le duc eu la vopsitorie, decat sa profite cineva si sa imi ceara o suma imensa, doar pentru ca poate. Toata aceasta organizare a mea vine in urma muuultor incercari de a specula faptul ca sunt femeie singura si ca pare ca sunt mai naiva, ca sa nu zic altfel. Penultima situatie a fost atunci cand m-am trezit la usa cu un vecin care spunea ca a vazut alt vecin ca din peretele exterior al apartamentului meu a cazut o pietricica direct pe parbrizul masinii lui noi si ca vrea sa i-l platesc sau macar sa ii dau jumatate din bani. Sa ne intelegem, stau la etajul 8 si se pare ca am vecini care urmaresc peretii exteriori si atunci cand cade o pietricica din bloc, pac ei o vad. Dar e ok si cu astfel de oameni, ma tin in priza. Am inchis paranteza.


Ne asezam noi la masa si Sergiu ma intreaba de ce am lasat bilet in parbriz ca eu am gasit masina lovita in parcare si nu am gasit niciun bilet. Si ca asa e corect, ei nu lasa bilet, sa nu las nici eu. Atunci imi dau seama ca pe langa faptul ca imi doresc sa fiu corecta, eu ca om, cu ocazia asta il invat si pe el sa fie corect. Ii explic ca unii oameni aleg sa fie corecti, alti oameni nu, unii aleg sa fure, altii aleg sa nu, iar eu imi doresc sa fiu corecta. Ma si gandeam, aia e, daca e sa ma coste cateva sute de lei(sau mii) reparatia masinii, macar (sper) ca l-am invatat ceva valoros pe copil.
Terminam noi de mancat si ne punem la film. Suna telefonul, numar nou. Pam Pam. Imi zic in cap: Raluco, sa vezi acum.

  • Aloooo? Mi-ati lasat un bilet in parbriz, zice omul cam tare si raspicat.
  • Da, asa este. Sunteti la masina?
  • Nu sunt, doamna la masina, sunt in casa.
  • Am inteles, imi cer scuze inca o data, haideti la masina sa ne uitam la ea si sa discutam.
  • Lasati asta, doamna! Cum e copilul?
  • Cum adica cum e copilul? intreb eu mirata, surprinsa, socata.
  • S-a lovit, e bine, bicicleta e intreaga?
  • Aaaaa, copilul e bine, e ok, masina nu prea e din cate am observat. Imi cer scuze inca o data, dar haideti sa ne vedem sa incercam sa rezolvam situatia. Nu a fost cu intentie, dar vreau sa rezolvam prejudiciul. Mi-am gasit si eu masina zgariata si stiu cum e, mai ales ca nu mi-a zis nimeni nimic.
  • Stati doamna linistita, e doar o masina, se rezolva. Voiam sa stiu daca e copilul bine, atat.
  • Sunteti sigur, sigur? intreb eu socata, socata, socata.
  • Sigur, sigur. Sa fiti sanatosi si sa va creasca mare copilul.

Ce sa mai zici la asemenea abordare? Jos palaria! I-am explicat si copilului ce a zis domnul, i-am explicat ca s-a rezolvat foarte frumos, dar si daca nu avea o reactie ok, tot am fi rezolvat. Insa e important sa fim oameni, la finalul zilei. Iar toata aceasta experienta mi-a adus sentimentul ca intr-un final, oamenii sunt oameni. Puteam sa fiu detasata si sa gandesc fix cum zicea copilul meu, sa plec mai departe fara sa ma intereseze. Iar omul putea sa fie dezamagit, sa nu stie cine si cum i-a lovit masina. Insa, mai exista speranta.

Doua saptamani mai tarziu, adica azi, tocmai mi-am gasit masina zgariata cu cheia, pe partea dreapta. Doar asa, ca s-a putut. Sesizati ironia sortii?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.