Super Eroul S

Inca din momentul in care vedem cele doua liniute pe testul de sarcina, ne dorim ce este mai bine pentru ei. Fie ca alegem sa nastem natural sau prin cezariana, fie ca alegem sa ii alaptam sau sa ii hranim cu lapte praf, fie ca ii plimbam in carucior sau in sisteme de purtare, la baza acestor decizii sta doar iubirea pentru ei. Iubire care vine la pachet cu dorinta de a le fi lor bine, de a ii creste sanatos si cat se poate de adaptati in lumea asta mare. Bineinteles ca sunt si exceptii, dar astazi voi evita sa discut despre ele. Imi amintesc ca atunci cand am fost sigura ca S o sa apara in viata noastra am citit tot ce se putea despre cresterea si educatia lui. In lunile alea cat el statea la cald in burta mea eu acumulam informatii peste informatii. Si ma gandeam aproape de termenul de 9 luni ca gata, sunt pregatita sa am un copil si voi sti sa fac ce trebuie, cand trebuie, cum trebuie, ca tuturor sa ne fie bine. Ahahahahahaaaa! Si acum imi amintesc ce credeam eu si cum mi-a destramat acest vis chiar medical care mi l-a pus in brate imediar dupa nastere. Copilul plangea si eu incercam sa il linistesc, dar el nu tacea. In secundele alea mi-am dat seama ca habar nu am de nimic si ca mamicenia nu e numai despre carti citite. Acum urma partea practica.

Au urmat multele nopti nedormite, alaptarea care credeam eu ca nu functiona si nu intelegeam de ce. Problema e ca vedem atatea reclame la tv cu bebelusi foarte linistiti la mamele lor in brate, care sug si dorm, mama are un par aranjat ca la coafor si tatal e fix langa ea si ii ofera tot ce are nevoie. Alta “gluma” care nu s-a potrivit cu viata mea de proaspata mama, timp in care in primele 6 luni m-am simtit ca o epava. Si chiar am crezut la un moment dat ca asa va fi viata mea mereu, ca nu voi mai dormi in veci si ca la un moment dat o sa imi cedeze organismal de atata oboseala. Nu m-a ajutat nici faptul ca tatal lui deja incepuse sa aiba simptome de remisie si peisajul era complet. Apoi am ramas doar noi doi. Pentru cine nu stie, sa ramai parinte singur (da` chiar singur, nu divortat) presupune multa, multa, enorm de multa presiune din toate partile. Iti dai seama ca esti singurul sprijin moral, financiar, educational al copilului din dotare. Si te gandesti constant ca deciziile le iei de unul singur si poti sa o dai usor in bara, avand in vedere ca, de cele mai multe ori, tu centrezi-tu dai cu capul. Si totul e un du-te – vino! Incerci sa fii si mama aia la care sa vina copilul in brate, sa se planga, dar incerci sa te pui si in papucii tatalui care cateodata e un pic mai autoritar. Si cateodata simti ca o iei razna de la bipolaritatea asta, dar oricat ai incerca, tot la rolul de mama te intorci, pentru ca pana la urma e puiul tau si mereu vei avea tendinta aia de a il proteja si super proteja, ca atunci cand era la tine in burta si nimic nu ii putea face rau.

Insa anii trec si copilul merge la gradinita, e intr-un colectiv in care vede multe comportamente, vede multi baieti care vorbesc mult despre taticii lor. Unii dintre ei ii si iau de la gradinita, iar copilul tau se frustreaza ca el nu are un tata, nu intelege de ce nu are un tata, de multe ori te acuza pe tine ca nu are un tata si ca poate, citez “nu ai luptat suficient pentru el”. Ai si un job stresant, de multe ore, iar tabloul e perfect ca el sa aiba un comportament nu tocmai ok, un comportament bazat pe VIOLENTA! Ce urasti tu cel mai mult pe lumea asta, ca femeie si ca mama, fix violenta, iar copilul tau o are din plin, la adresa ta sau a colegilor din grupa. Te intrebi, te uiti noaptea pe pereti, ii explici de zeci de mii de ori ca nu e ok, il rogi sa inceteze, ii cumperi jucarii pe care sa isi descarce nervii si te intrebi CU CE AI GRESIT IN VIATA ASTA? Ce am facut gresit de fix al meu copil loveste si are un asemenea comportament? Mai ales ca in casa nu a vazut asa ceva, mai ales ca nu l-ai lovit niciodata. De ce face asta?

Din fericire, mai trece timpul si cu multa atentie, multe explicatii, multa iubire, mult luat in brate, mult “sunt langa tine si o sa te tin in brate toata viata mea daca va fi nevoie”,copilul s-a linistit. Va mai avea astfel de episoade? Probabil ca da, si mie imi vine sa pocnesc unii oameni (sincera sa fiu), dar ma abtin, asa ca o sa il invat sa faca acelasi lucru. Iar de curand am avut evaluarea lui facuta de gradinita, iar ce mi-au auzit urechile intrece orice lauda, orice promovare, orice proiect indeplinit cu succes la munca. Si nu ma pot abtine din a spune ca SUNT ATAT DE MANDRA DE EL! E doar un omulet, care la nici 2 ani a ramas fara tata, care in mod sigur simte mai mult decat exprima, dar care a evoluat atat de mult si atat de frumos. Mereu l-am privit ca pe un omulet, nu o fiinta inferioara mie, chiar daca este cu multi ani mai mic, dar acum cu atat mai mult cand ma uit la el, vad un om care va creste drept si cu o maxima putere in el. Si imi pocneste inima de iubire pentru el, sper doar ca intr-o zi sa se vada asa cum il vad eu cu ochii mei! Al meu super erou, S!

1 thought on “Super Eroul S”

Leave a Reply to lumeanoastramagica Cancel reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.