Noiembrie 2020

Si? Cum v-a fost noiembrie? La mine a fost despre supravietuire si mai mult, despre a invata sa cer ajutor. Chiar ii spuneam unei prietene zilele trecute, in viata asta am de invatat 3 lucruri principale: sa cer ajutor, sa am rabdare si sa dau “salveaza” fisierelor la care lucrez(aproape mereu uit asta). In toamna asta am fost pe val, cei 30 de ani au venit cu multe provocari, cu o stare de bine, cu multa munca si cu increderea ca le fac pe toate. Cu atata munca, astfel incat incepeam la 9 dimineata si de multe ori ma puneam in pat a doua zi la 3-4 dimineata. Dar munca mea prindea contur si lucrurile la care am visat incepeau sa prinda aripi. Insa, acel stat pe scaun ore in sir plus pandemia asta care m-a tinut mai mult sedentara mi-a adus aminte de hernia mea de disc si de durerile aferente ei. Uitasem, odata cu plecarea din corporatie si statul ala pe scaun timp de 8-9 ore, am crezut ca si hernia mi-a spus la revedere. Pe naiba! Incet, incet au inceput durerile de spate, care au inceput sa coboare usor, usor pe piciorul meu stang. Pentru ca nu prea consum medicamente am preferat sa folosesc  crema, apoi tot la pastile am ajuns, plus un fel de masaj, dar care se numeste terapie posturala (prietena mea ma va strange de gat daca va vedea ca numesc masaj arta ei de a iti indrepta oasele). Asa ca dupa o cremuta, cateva pastile si o sedinta de terapie posturala, ma simteam aproape ca noua. Insa, dormitorul meu sufera de multe luni bune fara sifonier. In pandemie, eu si trei sferturi de tara ne-am apucat de renovat casele, iar dormitorul meu avea mare nevoie de un aer proaspat. Nu de alta, dar avea atatea amintiri din trecut in el, astfel incat vreo doi ani a fost doar spatiu de depozitare in care evitam sa intru cu desavarsire. Si pentru ca era nevoie de sifonier am mers in Ikea. Deja era a treia oara, prima data nu m-am hotarat, a doua oara nu aveau produsul pe stoc, a treia oara l-am gasit. Nu am mai avut rabdare(exact ce ziceam la inceput) sa ii rog sa mi-l livreze, l-am luat eu cu manutele mele, l-am bagat in masina impreuna cu un domn dragut de la paza si gata, am plecat spre casa. Insa, pe drum a inceput sa imi vina mintea la cap si m-am gandit ca am nevoie neaparat de o mana de barbat, care sa ma ajute sa il car la lift. Asa ca sun un vecin, zis si facut, omul zice ca vine sa ma ajute sa il duc in casa. Dar in toata aceasta ecuatie am uitat un aspect foarte important: inaltimea sifonierului si inaltimea liftului. Dar bineinteles ca nu a incaput in lift, iar Ralucuta sta la ultimul etaj si blocul nu este un bloc de 4 etaje, ca ar fi fost simplu. Iar nerabdare din partea mea si mai mult inconstienta. Ii zic vecinului ca nu am ce sa fac, nu mai sun pe nimeni, propun sa il caram noi pe scari. La urma urmei, cat de greu poate fi un sifonier? Pai, atat de greu incat in doua ore de la caratul lui pe scari plangeam in pat de dureri de spate si nu reuseam sa pun piciorul stang in podea, atat de tare ma durea. Am invatat in noaptea aia sa plang si fara suspine, atat de tare ma durea tot corpul. Usor, usor, calmata bine cu toate pastilele posibile, am reusit sa merg cativa pasi si sa ma tarasc la propriu putin in parc, pentru ca imi simteam tot corpul paralizat. Dar ce sa vedeti? Nici pastilele nu isi fac efectul la un moment dat, asa ca am ajuns la injectabil. Doamne, atat de satula de spitale si medici si tratamente sunt, dar uitasem cum este sa imi fie mie rau, sa fiu eu nevoita sa fac un tratament.Chiar ii spuneam omului care a venit sa faca injectia ca eu nu am timp sa fiu bolnava, nu am timp de tratamente, sa faca ce face si sa imi revin in cateva zile. Mai mult de o saptamana am zacut, facut injectabil combinat cu terapie posturala, calmante, creme, bai fierbinti cu sare si toate leacurile babesti posibile.Nu mai spun ca mi-au trecut toate scenariile negative prin cap, dupa cate lucruri am intalnit in anii astia, orice ma sperie, in orice simptom vad ceva mai grav decat este. Atunci ma apuca panica, ma gandesc la copil, la ce face el daca eu patesc ceva si incep iarasi sa imi spun ca eu nu am timp sa patesc ceva, nu am timp de asemenea prostii. Dupa ceva timp ma pun cat de cat pe picioare, astfel incat sa muncesc si sa ma ocup cum trebuie de copil, dar pac se inchide grupa lui de la gradinita pentru cazuri de Covid in grupa! Minunat, 14 zile in casa cu un copil extra energic, care de fiecare data cand pun mana pe telefon apuca sa se planga: mi-e foame, sete, fac pipi sau caca, ma mananca in cot, ma doare o spranceana, ma ustura ochii etc.. Nu stiu cum alte mame singure reusesc sa munceasca in casa cu un copil, dar le astept cu explicatii, tare mi-ar fi de mare ajutor. Aia e, imi zic! Macar suntem sanatosi, cat de cat!Sau cel putin ma tarasc mai cu gratie prin casa, pe ambele picioare. Numai ca, dupa cateva zile ma “ia raceala”. Imi zic: Ralucuta, sa dea naiba, ai covid!Stari de oboseala, febra, nas infundat, frisoane cu nemiluita. Dar stari pe care nu le-am intalnit veodata in cei 30 de ani.Pana acum o stare de raceala dura o zi in care ma simteam calcata de tren, dar apoi eram fresh. Acum s-a schimbat macazul, o saptamana am zacut, fara sa pot face mare lucru, m-am intors iar la plimbat de pe canapea in pat si invers. Hernia mea iar a dat semne de durere, pentru ca iar nu am facut miscare si am stat anchilozata. Pentru confirmare sau infirmare am facut si test, a iesit negativ. Deci daca a fost doar o viroza, atunci a fost cea mai urata viroza din viata mea, pentru ca asa calcata de tren nu m-am simtit vreodata. Plus obosita! Daca vorbea cineva cu mine timp de cateva minute deja ii inchideam telefonul pentru ca nu mai puteam sa urmaresc discutia, atat de obosita ma simteam.

Nu mai spun ca munca mea a fost in pending, proiectele la fel. In alta ordine de idei, al meu noiembrie s-a incheiat. A inceput decembrie. Pare mai promitator. Al vostru noiembrie cum a fost? Tot asa? Tot asa? Eu sper ca nu!

4 thoughts on “Noiembrie 2020”

  1. Mai Raluca mai, opreste-te sa incerci sa le faci tu pe toate. NU POTI, oricat ai incerca. E bine macar ca ti ai dat seama ca trebuie sa inveti sa ceri ajutor. Cred ca nu ti place, io urasc sa cer ajutor, asa mi as dori sa nu trebuiasca sa depind de nimeni…
    Cine zice ca munceste de acasa si mai este si productiv , nu cred o ioata.
    Multa sanatate, si fa tu atentie la tine, ca nu are altcineva cine. Hugs !!!

    Like

Leave a Reply to silviat77 Cancel reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.