12 ani

Azi se fac 12 ani! 12 ani de cand l-am intalnit pe EL, acel EL care in cateva secunde m-a facut sa simt ca este cine trebuie, pentru tot restul vietii! Cine ar fi stiut pe 18 iulie 2008 ca acel “restul vietii” va insemna doar 10 ani? Nimeni! Dar ce am stiut atunci si mereu pe parcursul anilor a fost ca nu avem timp! Oricat de mult timp am fi petrecut impreuna, oricate planuri ne-am fi facut, oricat de mult as fi stat in bratele lui, mereu, dar mereu am avut impresia ca nu este suficient. De fiecare data cand era departe ii simteam lipsa acut si numaram orele pana ne vom intalni seara acasa. Noaptea trageam de timp si stateam de multe ori la povesti, pana spre dimineata, tot sa comunicam, sa ne vedem, sa ne simtim mai mult. De cele mai multe ori nu aveam nevoie de cuvinte ca sa ne intelegem. El oricum vorbea foarte putin, dar o singura fraza dadea un sens atat de complex, pe cand eu trebuia sa vorbesc jumatate de ora (cateodata singura), ca sa ajung la o concluzie. Atat de diferiti am fost, ne placeau lucruri diferite, aveam gusturi diferite. El era matinal, eu ma trezeam mereu tarziu, el vanilie, iar eu ciocolata, el liniste, eu agitatie, el cu capul pe umeri, eu aeriana, el logic, eu nebuna. Si totusi, in toata aceasta nebunie a noastra am avut un lucru comun: iubirea! Din ea am reusit (dupa primul an) sa construim din ce in ce mai mult, mai solid, mai indestructibil. Orice, dar orice am fi facut era cu gandul la celalalt intai! Si nu despre asta este iubirea? Despre altruism?

In ultimele lui luni de viata mereu imi spunea ca m-am schimbat mult, ca el nu ma mai recunoaste. Si nu intelegeam de ce spune asta! Acum scriu o carte si imi aduc aminte tot ce a fost din 2008 pana acum.Avea dreptate, de multe ori avea dreptate. Am crescut atat de mult langa el, datorita lui, dar si “din cauza” lui. Este incredibil cat de multe poti invata de la un singur om in doar cativa ani si cat de multe despre tine poti invata in acelasi timp. Cat impact poate sa aiba o asa experienta, dar si cat de mult poate sa doara atunci cand se termina! Tin minte ca ii spuneam psihoterapeutului meu ca vreau ceva sa nu imi mai aduc aminte nimic, ca ma doare fiecare bucata de carne atunci cand ma gandesc la el incat prefer amnezia. Mai bine sa nu stiu nimic, sa nu am amintiri, sa fiu ca la 18 ani decat sa trebuiasca macar sa iau in calcul ca el nu mai e. Insa, fara toata aceasta experienta nu as mai fi eu cea de acum. Cu bune, cu rele, cu multe greseli, dar si cu multe reusite. Adesea ma intrebam cum ar fi fost viata mea daca nu ar fi murit! Nu pot sa o vad asa, nu pot sa stiu daca am fi trait fericiti pana la adanci batraneti sau ne-am fi spart oalele in cap, pana la urma. Viata e imprevizibila, asta stiu. Dar clar si fara dubii stiu ca nu as fi trait viata cum o traiesc acum, nu as fi ajutat atat, nu as fi acceptat eu ajutor(desi mi-e aproape imposibil cateodata), nu m-as fi bucurat pana si de faptul ca vad soarele pe geam dimineata. As fi trait in ignoranta totala, in bula mea, preocupandu-ma doar de mine si familia mea. Era bine? Era rau? Cine poate sti? Cine poate da un verdict clar?

Atatea lectii importante am invatat in acesti 10 ani, dar mai ales in ultimii 5 de boala, cu el, incat cateodata am impresia ca m-am nascut in perioada gresita. Partea buna atunci cand inveti este ca intelegi altfel lucrurile, partea proasta este ca iti este din ce in ce mai greu sa te alaturi oamenilor, pentru ca multi inca sunt in bula lor. Ceea ce e bine pentru ei, fiecare are viata lui, experienta lui, nevoia lui. Insa, de departe cea mai importanta lectie atunci cand iubesti este ca: indiferent de situatie, aspect, context, perioada, esti alaturi de partener. Restul sunt doar scuze, pe care le folosim ca sa dormim linistiti noaptea. Insa, subconstientul lucreaza, indiferent de cate minciuni vom decide noi sa ii spunem.

Scuzati-mi posibila incoerenta, dar azi se fac 12 ani…

8 thoughts on “12 ani”

  1. Un articol care pur și simplu te lasă fără cuvinte. Până și gândurile și sufletul îmi stau molcom fără să mai zică ceva.
    Mi-am amintit că cineva spunea: Nu mai vindecă timpul nimic! Dacă ar vindeca, s-ar vinde în farmacii.
    Într-adevăr, timpul doar merge la braț cu noi și cu suferințele noastre.

    Like

  2. Draga mea…povestea voastră este dovada clară că în lumea aceasta mai există oameni care se iubesc necondiționat. Cât mi-aș fi dorit ca unul dintre acele suflete care au trecut pragul inimii mele să mă fi iubit așa cum te-a iubit el pe tine, așa cum v-ați iubit voi. Este o lecție de viață pentru noi toți. Ne înveți că iubirea nu are limite, că poate învinge chiar și moartea. Dumnezeu să îl aibă în pază și ție să îți dea puterea să iubești din nou. Ai grija de tine, suflet frumos.

    Like

  3. Atat de sincer, simplu si inaltator! Iti multumesc ca intr-o oarecare masura m-am putut regasi in cuvintele tale. Sa iti dea Dumnezeu putere sa fii tu! Minunat articol.

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.