Sa inspiram viata!

Ne credem nemuritori! Ne credem nemuritori pana ne imbolnavim sau pana ni se imbolnaveste cineva drag. Iar daca traim mult timp langa cineva grav bolnav, ne concentram atat de mult pe acel om, incat uitam de noi. Pentru ca suntem atat de preocupati de acel om, incat noi nu mai traim, noi gravitam in jurul lui, incat sa ii fie bine. Pana nu mai este! Abia atunci realizam cat de scurta este viata si cat de mult timp irosim cu lucruri sau oameni care nu merita! Muncim ca sa avem, sa ne fie bine, sa stam linistiti la x varsta. Dar cine ne garanteaza varsta aceea? Exista oameni care aseara au pus linistiti capul pe perna, dar azi nu mai sunt. Si ei visau la azi, la maine, la viitor! Dar azi il avem noi, cei care respiram! Cum ar fi sa inspiram viata? Sa ne bucure faptul ca deschidem ochii, ca langa noi doarme omul cu care vrem sa ne impartim tot restul vietii, atat cat mai e?!? Cum ar fi sa ne bucuram ca putem sa mergem pe picioarele noastre pana la bucatarie? Stiti ca exista oameni care nu pot sa faca asta? Luam totul de-a gata, ca si cum ni se cuvine. Ne purtam in fata vietii asemeni unui copil rasfatat, caruia I se pune totul pe tava, doar pentru ca exista. Iar cand nu mai avem, ne plangem, batem nervosi din picior sau ne aruncam cu fundul pe gresie, nemultumiti! Dar cand am avut, oare am apreciat? Am apreciat oamenii, prieteniile, beneficiile acestei vieti? Sau doar ne-am zis”ce bine ca traiesc in vremurile astea cand am atatea la dispozitie!!” ?

Suntem inchisi, acum, probabil vom mai fi! Ne plangem ca muncim de acasa, in fata laptopului! Sa ne intoarcem putin in timp si sa vedem cum traiau oamenii inainte. Ca tot suntem “arestati la domiciliu”, puteti vorbi cu o bunica/strabunica, sa va descrie zilele copilariei ei. E nevoie de cateva minute astfel incat sa coboram iar cu picioarele pe pamant! Problema noastra este ca uitam iar si iar. E bine si asta, creierul are o putere extraordinara de conservare, dar pe de alta parte, din acest motiv e nevoie sa ne dam cu capul de sus de mai multe ori, iar de fiecare data ne vom intoarce spasiti catre mama natura. Acum ne vedem, ne auzim, stam impreuna in case! Nu mai e goana dupa munca, optionale, malluri si alte distractii. Acum vedem cu adevarat cu cine stam in aceeasi casa. Ne place persoana de langa noi? Stiati ca rata divorturilor in China a crescut, de cand cu izolarea? Oare de ce? Da, stresul, problemele, lipsa lucrurilor esentiale scot ce e mai rau din noi! Dar daca e ce trebuie, oare nu ar trebui ca lucrurile respective sa nu mai conteze? Mai exista acea iubire in care cel de langa tine sa fie actorul principal din viata ta, iar tu sa te retragi in spatele scenei  si doar sa il admiri si sa il ridici? Sau suntem pentru noi? Noi sa avem o functie, noi sa castigam mai mult, noi sa venim in relatie cu x case si y masini? Pentru ca asta iti da putere, toti vrem putere, toti vrem sa ne scrie”manager” in semnatura! Probema e ca atunci cand vei intra pe pozitie de forta, nu mai e relatie, e lupta! Iar in caz de situatie de genul asta lupta devine razboi. Suntem panicati acum, multi pentru noi, multi pentru cei dragi, mai ales pentru cei in varsta! Ne aducem aminte de ei si ne dam seama ca, la naiba, la capatul celalalt al firului poate nu va mai fi nimeni, in curand! Dar pana acum apelurile era rare, la sarbatori sau zile de nastere, pentru ca ne-am obisnuit ca “ei sa fie acolo”, parintii nostri, bunicii nostri…

Acum ne e frica de moarte si ne dam seama cate am ratat,cate am fi putut face! Am fi putut fi mai buni cu noi, dar si cu cei dragi, am fi putut trai mai bine, calatori mai mult, am fi iubit pe cel care nu e de acelasi “rang” cu noi. Putine sunt persoanele care s-ar uita in urma si ar spune ca ar fi putut construi zece case si ar fi cumparat cinspe masini…pentru ca, de fapt si de drept, la final, lucrurile astea conteaza prea putin. Ne-am dori acum, pe loc, un leac minune, care sa ne rezolve problemele! Sa ne ajute cineva repede, repede! Noi pe cati am ajutat? Atunci cand v-ati facut cumparaturile de urgenta v-ati gandit la un om mai putin norocos? Un om care nu are ce pune pe masa copiilor? Cred foarte mult in karma, iar tot ceea ce faci se intoarce catre bine, fie bun, fie rau! Am facut atatea greseli pe care mi le iau peste ochi acum, incat data viitoare voi sti mai bine ce am de facut! Poate nu ar strica sa ne gandim mai mult si la cei din jur atunci cand facem sau nu ceva. Eu mi-am promis sa fiu mai atenta si sa nu ma mai comport ca un copil rasfatat! Am uitat de rasfat ani buni, apoi am reinceput sa fiu rasfatata! Dar asta este o ocazie buna sa tragem aer adanc in piept si sa ne gandim ca trece. Toate trec, pana la urma! Chiar si noi! Asta imi aduce aminte de o fraza spusa de cineva: ai facut copil cu T desi stiai ca va muri! Dap, o veste proasta am, toti murim la un moment dat! Incetati sa credeti ca suntem nemuritori, pentru ca la final veti vedea ca nu ati facut mare lucru cu timpul vostru, pentru ca aveati impresia ca “am timp destul”! Calitate, nu cantitate! Si una dintre frazele mele preferate: Die with memories, not dreams!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.