Cea mai importanta persoana – ei doi

Aud tot mai des mamici care in momentul in care fac al doilea copil se  indoiesc de iubirea pe care i-ar putea purta-o. Il iubesc atat de mult pe primul, incat nu stiu daca ar mai putea iubi pe cineva la fel de mult, chiar daca tot e copil, carne din carnea lor, sange din sangele lor. Nu am apucat inca sa traiesc sentimentul de a ma indoi de iubirea fata de cel de-al doilea copil, pentru ca nu sunt hotarata daca voi mai dori unul, iar daca totusi se vor alinia astrele in directia aceasta, cred ca ma voi descurca. Insa, temerea mea a fost in momentul in care am aflat ca sunt insarcinata cu S. Nu stiu cum sa explic, dar in momentul in care iubesti omul de langa tine cu fiecare respiratie a lui, te gandesti sincer dacaca mai poti oferi aceeasi dragoste unei alte fiinte. Da, puteti considera asta o nebunie de-a mea, pana si eu am crezut asta la un moment dat. L-am iubit atat de mult pe tatal lui S, incat ma gandeam ca un om nu ar mai fi capabil sa mai poata scoata iubire din vreun colt al inimii, la aceeasi intensitate. Si l-am iubit din prima, pana in ultima secunda. Nu voi uita vreodata cum a fost nevoie doar sa ma uit in ochii lui si sa simt : THIS IS THE ONE! Incredibil sentiment pe care il doresc tuturor. Si nu numai! Departe de a fi fost relatia perfecta, cu norisori pufosi si totul roz, iar asta cred ca a facut-o sa fie atat de intensa. Si desi ne-am certat ca doi nebuni la inceput, mereu am stiut sa ne intoarcem unul catre altul si sa ne intalnim la jumatatea drumului! Ah, ce vremuri!
Si dupa o vreme a aparut S, mult, mult dorit de amandoi. In prima secunda cand l-am tinut in brate mi-am dat seama ca mi-am facut griji degeaba, atata iubire si implinire nu mai traisem pana atunci. Si era o altfel de iubire, la fel de intensa, la fel de implinitoare, dar o altfel de iubire. De asta eu nu am putut sa pun pe primul plan copilul si pe al doilea barbatul de langa mine. Pentru ca era, fiecare in parte, persoana cea mai importanta din viata mea. Fiecare cu rolul sau, bineinteles. De asta atunci cand am plecat in Turcia, la tratament, am preferat sa ingreunez situatia si sa iau si copilul cu noi. Desi era mic si avea nevoie de liniste si tatal lui avea nevoie de mine. Iar acum, de cand  suntem singuri, traiesc sentimente magnifice alaturi de el. Imi ia razna pulsul atunci cand noaptea ma strange in brate sau atunci cand imi spune ca ma iubeste. Ma topesc de dorul lui atunci cand nu e langa mine, desi am nevoie si de timp pentru mine. Retraiesc cu fiecare privire a lui amintiri din trecut carora le duc dorul. Diferenta acum este ca acum mi-e dor, dar nu mai doare. Iar dupa furie, tristete, neimpacare, nedreptate, acum am ramas cu recunostinta pentru tot ceea ce am avut si ceea ce am. Si mai stiu ca multi si-ar dori sa aiba ceea ce am eu. Si e liniste. De abia acum e liniste adevarata in sufletul meu!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.