Tata singur – Copil singur (sau Intrebari puse persoanelor vaduve)

In vara aceasta am fost voluntar in tabara organizata de Asociatia Exista Viata dupa Doliu. Acolo am cunoscut familii injumatatite prea devreme, de soarta. In cadrul taberei am avut multe mamici cu copii, care isi plangeau partea masculina pierduta, din familie. Printre atatea mamici am intalnit si singurul tatic curajos, care a venit cu fiica lui sa ceara ajutorul, dar sa se simta si acceptati in randul celor asemenea lor. Ce pot spune e ca mi-a adus mult aminte de mine, cum eram eu in primele luni dupa ce l-am pierdut pe Tavi, dar cel mai mult m-a impresionat puterea lui de deschidere, barbat fiind. Este printre putinii barbati, pe care ii cunosc, care stiu sa isi exprime sentimetele. Si sper sa avem tot mai multi in randul nostru, iar baietii din ziua de azi sa creasca  stiind faptul ca pot vorbi deschis despre ce ii apasa, iar asta nu ii face mai putin „barbati” in fata celorlalti. Si pentru ca greu scoatem cuvintele din gura barbatilor, l-am rugat pe Ionut sa ne descrie el cum se vede doliul si singuratatea din prisma lui. Greu de citit, dar frumos exprimat!

P.S. La multi ani, Alexia! Mama e mandra de voi!

​„20 decembrie 2010, ora 6 dimineata, Alina ma trezeste usor, probabil sa nu ma ingrijoreze, si imi spune ca are contractii. Noi asteptam ca Alexia sa vina pe lume  chiar de Craciun, cadou de la Mosu’, dar se parea ca nu mai are rabdare. Am sarit din pat ca ars si am inceput sa ma invart prin casa, panicat total dar mimand calmul unui om care stie ce are de facut. Noroc ca Alina ma cunostea prea bine si a inceput sa imi dea indicatii precise cu ce am de facut. In jur de ora 14 s-a nascut Alexia…..la scurt timp am vazut-o si am luat-o in brate. Cu siguranta a fost cea mai fericita zi din viata mea chiar daca (rog din suflet toate mamicile din lume sa ma ierte) arata (ca de altfel mai toti nou-nascutii) ca un pui de maimutica (nu intru in detalii ca poate va citi si Alexia J). Alina, usor slabita, arata superb, radia de fericire si normal ca o vedea pe Alexia ca cea mai frumoasa faptura din univers. Interesant cum a vrut ea sa vina pe lume in ultima zi din Sagetator (eu sunt Sagetator iar Alina era Capricorn); eu nu am treaba cu zodiile dar Alina era foarte atenta la aceste aspecte.

​Dupa 9 ani aniversarea Alexiei va fi una speciala deoarece Alina va fi prezenta doar cu spiritul. De jumatate de an incerc sa fiu si mama si tata dar abia astazi am realizat ca nu este posibil, ca trebuie sa fiu eu, nu sa joc niste roluri (pentru ca nu am cum sa stiu, ever, cum este sa fii mama). Bine, pe de alta parte, nici tata nu stiam cum este sa fii deoarece de la varsta de 2 ani am crescut doar cu mama (contactul cu tatal fiind inexistent); tin minte ca atunci cand au venit de la spital Alina si Alexia ma intrebam “OK…si acum eu ce trebuie sa fac? Care este rolul meu?”; apoi totul a venit natural, tata de fata…ce poti sa iti doresti mai mult?

​Si asa apare intrebarea 1… este mai greu sa fii copil si sa cresti cu un singur parinte sau sa fii parinte si sa iti cresti copilul singur? Chiar daca traiesc/am trait ambele ipostaze….nu pot sa dau un raspuns foarte clar (ar trebui sa raspund “depinde” si nu imi place deloc acest raspuns). Ce pot sa spun este ca eu ma consider in continuare un om norocos chiar daca viata mi-a aruncat in fata multe provocari. Este evident ca suferinta provocata de pierderea Alinei o resimt acum la o intensitate incomparabila cu orice altceva, insa Alexia are un mod mult mai natural si mai pragmatic de a trece prin aceasta situatie si cu siguranta va creste frumos si va deveni un adult deosebit. Si pentru ca tot veni vorba……tocmai mi-a spus ca “De astazi sunt PreAdolescent”. Upssss…..what the…? Ca sa nu par necunoscator am intrat repede pe DEX sa ma lamuresc: “Preadolescent = perioada anterioara Adolescentei”; serios? Pe bune? Asta e tot? Asa ca i-am spus ca ma bucur ca a trecut intr-o noua etapa si ca eu sunt alaturi de ea. Este clar…generatia aceasta este deosebita de a noastra (nu ca nu as fi stiut asta pina acum).  

Paranteza (in ideea de a fi si putin amuzant si ca sa raspund la o intrebare legata de maturizarea barbatilor)… este evident ca fetele se dezvolta diferit fata de baieti in sensul ca la baieti exista mai putine etape (asta se pare ca nu s-a schimbat cu trecerea generatiilor). Asadar copil, preadolescent, adolescent, adult (matur) si “bunic”. Ei bine noi barbatii (poate nu chiar toti – asta pentru incurajare) sarim unele etape (mai ales partea cu maturitatea) sau prelungim o anumita etapa muuult J! Asa ca abia astept sa mai treaca cativa ani sa fim amandoi in aceeasi etapa J

​Dupa moartea Alinei am observat ca cei din jur considera ca este mult mai greu pentru un tata sa isi creasca singur copilul decat pentru o mama. Asa apare Intrebarea 2…Este mai greu pentru o mama sau pentru un tata sa creasca copilul singur? Raspunsul aici este clar pentru mine: este la fel de greu. Parintele singur intampina aceleasi probleme (fie materiale-financiare, fie emotionale, etc)- nu are rost sa intru in detalii acum. Dupa aproape jumatate de an pot spune chiar ca este mai usor pentru un Tata deoarece am observat ca gradul de empatie/simpatie pe care il starneste un barbat care trece prin aceasta drama este mult mai mare atat printre cunoscuti cat si printre necunoscuti. Astfel, ajutorul primit din partea tuturor este mai mare si totul depinde de modul in care reusesti sa accepti acest ajutor. Si de asemenea este foarte important sa fii deschis, sa nu te lasi prins in capcana prejudecatilor (cea cu “barbatul trebuie sa fie puternic, stalpul casei, nu trebuie sa planga” mi se pare cea mai “tare”). Am mai observat ca in general mamele singure sunt “puse la zid” de multe ori atunci cand incearca sa isi refaca viata insa barbatii sunt incurajati sa faca acest lucru (curios este ca tocmai femeile sunt cele care fac astfel de “analize si comentarii”) – oare de ce?

​Intrebarea 3 (ultima): Se poate reface viata dupa pierderea persoanei iubite?

Aici am o teorie interesanta (spun eu): am intrebat la un moment dat psihologul “Ce este mai dureros? Sa cauti o viata intreaga iubirea si sa nu o gasesti sau sa gasesti iubirea si sa o pierzi?” Nu o sa spun ce a raspuns psihologul (dar probabil il banuiti) insa intre timp am aflat raspunsul: este mai dureros sa nu ai parte in viata de iubire. Atunci cand ai avut, chiar daca pentru o perioada scurta de timp, parte de magia iubirii inseamna ca ai cunoscut fericirea si acest lucru te marcheaza pentru tot restul vietii si te schimba. Si mai este ceva (poate din cauza ca suntem in preajma Craciunului): eu cred ca o persoana (la 30-40-50 ani) care a avut parte de o iubire adevarata are mai multe sanse sa o reintalneasca (pe Ea, iubirea) decat o persoana care nu a avut parte de asa ceva. Pentru ca iubirea nu vine asa din senin…are legatura si cu persoana ta, cu energia ta, cu felul tau de a fi. Iubirea nu dispare odata cu persoana iubita; emotiile, sentimentele sunt inca acolo in inima/sufletul/creierul tau (si iubirea atrage iubire). Si mai e ceva (J): daca in matematica clasica, cunoscuta de toti, oricum am privi lucrurile intotdeauna 1 + 1 =2, ei bine, in matematica iubirii este foarte probabil ca un intreg sa poata fi format din mai mult de doua jumatati. Nu sunt eu mare expert in ale iubirii dar suna frumos!….si de ce nu ar fi adevarat?

Craciun fericit!!!

“Live now; make now always the most precious time. Now will never come again”

(sunt curios daca stie cineva sau isi aminteste cine a spus cele de mai sus J)”

2 thoughts on “Tata singur – Copil singur (sau Intrebari puse persoanelor vaduve)”

Leave a Reply to Oana Cancel reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.