Nu mai judeca!

Cred ca viata are capacitatea de a da cu noi de pamant atunci cand ne asteptam cel mai putin. Si mai cred ca daca avem taria sa trecem peste aceste greutati, in spatele lor putem vedea ce se ascunde mai exact. Viata nu e roz, nici alba  sau neagra. De fiecare data avem tendinta sa vedem lucrurile in alb si negru, cand de fapt au ataaaatea nuante. O mama nu tipa la copilul ei pentru ca e rea, poate nu a dormit de 3 nopti si nu are bani de facturile lunare. Un om nu isi indeplineste atributiile jobului pentru ca e incapabil, poate ca are probleme personale, care ii distrag atentia de la munca. Un copil nu incepe sa chiuleasca de la scoala doar din teribilism, poate acasa parintii lui se cearta ingrozitor de tare si asta e metoda lui de a face fata unei atmosfere tensionate. Sa ne gandim la toate aceste aspecte atunci cand judecam oamenii din jurul nostru. Ne-ar fi mai bine tuturor.

Am invatat acest lucru pe pielea mea. Nici inainte nu eram in extrema cealalta, de a judeca oamenii din jurul meu, dar acum, cu atat mai mult nu mai pot face asta. Incerc sa le accord oamenilor circumstante atenuante, iar daca nu functioneaza de fiecare data, incerc sa  ma  detasez de ei sau de situatie. Insa, ma intristez cand  in jurul meu oamenii continua sa puna etichete, de parca o scurta privire asupra unui om ii poate cataloga intreaga existenta. Ne-am inselat de atatea  ori in privinta celor apropiati… Vedeti cazurile vedetelor de la Hollywood si nu numai. Oameni veseli, carora nu le lipsea nimic. Oameni, care de cele mai multe ori erau sufletul petrecerii, pentru ceilalti, in timp ce ei se stingeau incet si sigur pe interior. Si cum viata m-a adus in postura de vaduva, nu pot sa nu dau exemple care au legatura cu aceasta situatie. Spre exemplu, acum ceva timp m-am intalnit cu o cunostinta, care isi facea manichiura. Femeia, vaduva de ceva timp… Primul lucru pe care mi l-a spus cand ne-am intalnit a fost ceva de  genul:

“- Sa stii ca  e a doua oara cand  imi fac unghiile, dupa moartea sotului!”

Acesta a fost primul lucru pe care a simtit nevoia, acea femeie, sa mi-l transmita, de teama ca o sa imi formez o parere gresita sau ca o sa  o judec. Pentru ca ne pricepem foarte bine sa facem asta. E foarte la indemana sa facem asta, in loc sa incercam sa ne punem in papucii oamenilor.

Ma dau si pe mine ca exemplu, mult timp nu am spus oamenilor ca merg la  psihoterapie, de teama de a nu fi judecata, de  a nu crede oamenii ca o iau razna, ca  nu mai pot. Nici T nu a stiut in primele luni ca eu merg, de fapt, pentru mine la terapie. El credea ca merg pentru copilul nostru, sa il ajut sa treaca mai usor prin situatia cauzata de boala tatalui lui. Si cat de mult am gresit. Pentru ca daca vom continua sa  ne scuzam, sa ne ascundem, vom propaga in continuare ideea ca  e  in regula sa  fim judecati.

Din fericire am trecut de acest stadiu si putine lucruri ma mai fac sa ma  gandesc de doua ori daca sa “ies  in lume” asa cum ma simt bine. Sau putine lucruri ma mai ating, asa cum ma atingeau inainte. Si daca totusi ma ating, invat sa ma indepartez, usor, usor. Sa fie liniste!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.