De ce nu plangem?

Acum aproape o luna am ramas cu masina in strada. Dupa martorul bateriei aprins la bord, au urmat toate celelalte, de parca era instalatia de Craciun, volan blocat si masina moarta. In ultimele secunde am reusit sa o opresc undeva pe dreapta, acolo unde nu incurcam prea tare circulatia. Au urmat multe telefoane la prieteni cunoscuti, care m-ar fi putut ajuta, chemat masina cu platforma, care sa duca masina la prietenul meu mecanic, pe care il stresez de multi ani. Culmea e ca inca imi raspunde omul la telefon, deci cred ca nu e chiar atat de grav. ūüôā

In astfel de momente ma incearca sentimentul de furie, neputinta, dar mai ales nedreptate. Ca iar trebuie sa o iau de la capat, sa le rezolv pe toate, asa cum fac asta de multi ani deja. Da, ma descurc, mereu le rezolv, solutii sunt intotdeauna, dar ma oboseste toata aceasta ‚Äúdescurcare singura‚ÄĚ. In timp ce incercam sa rezolv situatia, le scriam prietenilor mei, unora spunandu-le ca ‚Äúimi vine sa plang de nervi‚ÄĚ. Pentru ca¬† da, noi femeile plangem de fericire, tristete, nervi si alte cele. Cred ca asta e cel mai bun mecanism prin care putem face fata tuturor sentimentelor negative sau pozitive, care ne incearca. In mod incredibil, raspunsul lor a fost sa ma calmez, sau sa ma linistesc ca nu rezolv nimic daca plang. Efectiv stateam cu lacrimile in ochi, gata sa tasneasca si ma¬† intrebam daca exagerez daca plang sau nu.

Apoi mi-am dat seama, mi-am adus aminte de toate momentele in care am vrut sa plang, dar m-am oprit, de toate momentele in care am tras aer adanc in piept si mi-am zis ‚ÄúEsti bine, Raluca! O sa fie bine!‚ÄĚ, desi nu era deloc asa. Si de toate lunile in care oricat de mult mi-as fi dorit sa plang, nu am putut. Am avut in schimb atacuri de panica, insomnii, stari de anxietate, de sufocare, de a nu mai vrea sa ies vreodata din casa. Dar nici macar o lacrima nu am putut scoate. Mi se parea prea copilaresc sa fac asta, in timp ce altii mor de foame, stau pe strazi, mananca doar chimioterapie, eu sa plang pentru ce?!?! Dar nu, nu asta e solutia. Sa nu plangi‚Ķ De ce inca vedem plansul ca pe o slabiciune, si nu ca¬† pe o putere? Puterea de a accepta ca atunci nu esti bine, ca esti om si simti nevoia sa refulezi cumva, intr-un mod sanatos. De ce incepem chiar din copilarie sa¬† le spunem copiilor nostri sa nu mai planga? Mai ales baietilor‚Ķesti baiat, nu trebuie sa plangi. Desi ma doare sufletul cand il vad pe Sergiu ca plange, nu il opresc, niciodata nu o sa fac asta, ci o sa incerc sa ii fiu alaturi chiar si in acele momente si o sa il asigur ca este normal sa plangi cateodata.

Asa ca in momentul in care vezi un om care plange, poti incerca sa il asiguri ca esti acolo, indiferent de starea lui, nu incerca sa il linistesti sau mai ales sa ii spui ca nu rezolva  nimic. Pe langa problemele pe care le are deja se mai adauga inca una. Aceea ca e prea slab pentru a si le rezolva , motiv pentru care apeleaza la plans.

 

Si da, intr-un final am plans de mama focului, nervoasa, incredibil de furioasa pe tot si toate pentru ca da, iar trebuie sa le rezolv singura. Dar maine e o noua zi, care nu, nu va incepe cu plans.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.