Obiectivul numarul 4

Am plecat acum o saptamana, pentru scurt timp, departe, departe de casa. De ceva vreme imi doream sa imi petrec ziua de nastere într-o alta tara, sa fie ceva ce nu am mai facut de obicei si sa ma odihnesc. Sa fiu departe de toti factorii, care ma obosesc, sa uit de ale mele, iar timpul pe care il petrec sa fie doar pentru mine. Da, stiu, a iesit egoismul din mine. Dar cred ca la un moment dat toti trebuie sa fim putin egoisti, ca sa reusim sa facem ceea ce ne propunem, sa ne readucem pe linia de plutire si sa ne incarcam bateriile.

Asteptam calatoria asta de cel putin 3 luni, in ultima luna numarand zilele una cate una,pana cand a venit ziua mult asteptata. Singurul impediment a fost ca am ales sa merg cu prietena mea, iar Sergiu sa ramana in tara. Bineinteles ca mereu exista urme de indoiala in suflet atunci cand faci o alegere care il implica pe copilul tau, situatia de fata nefacand exceptie. Dar mai stiu ca S are nevoie de o mama odihnita, relaxata si plina de energie. Asa ca am hotarat sa imi dedic numai mie timpul asta.

Nu o sa va povestesc ca am vizitat n locuri, cunoscut zeci de oameni, plimbandu-ma kilometri intregi. Dar pot sa spun ca m-am odihnit, am mâncat la timp, m-am plimbat pe faleza, am ras, glumit, povestit. Am fost si melancolica, altfel nu as fi eu. Dar in mare parte am fost bine. Relaxata, odihnita, asta pentru ca am reusit sa dorm 5 ore legate. Cred ca sunt peste 5 ani de cand nu am mai dormit atat, dar mai ales sa dorm in fiecare noapte atat de bine. Si iata ca, desi am plecat cu inima indoita, sunt sigura ca am facut cea mai buna alegere. Am reusit sa imi încarc bateriile suficient cat pentru mult timp de acum inainte. Iar S a fost cel mai fericit copil la tara, la culesul viei, facutul mustului etc.. Dar oricat de fericiti am fi, tot cand suntem împreuna suntem un tot.

 

Asa ca ultima zi a fost cea mai grea, am numarat minutele in aeroport, apoi in avion si in drumul cu masina spre casa. Si pentru prima oara, dupa mult timp, cand am intrat in casa nu am mai simtit o greutate apasatoare pe umeri. Pare ca revine sentimentul de “acasa” pe care nu l-am mai simtit de multa vreme, avand in vedere golul aflat in apartament. Ne facem bine, usor, usor, ne facem bine. Iar S contribuie cel mai mult la asta.

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.