4 octombrie 2017

E dimineata, prea dimineata si iar ai reusit sa dormi decat 3 ore. Macar au fost legate, probabil de epuizare psihica. Te trezeste tusea lui aproape constanta. Te miri ca inca reactionezi la ea avand in vedere ca pana si copilul s-a obisnuit si doarme neintors, oricat de mult ar tusi. Oricat de mult ai vrea sa zaci se trezeste si copilul si incepe ziua ta. Nu uiti sa il iei pe el in brate si sa il pupi pana la epuizare, asa cum ai facut aproape in fiecare dimineata de peste 9 ani,urmand rutina zilnica, cu care esti atat de obisnuita.

Insa trebuie sa faci un drum la banca, sa platesti o factura. Ah, urasti bancile si statul la coada, dar e musai de data asta. Si pleci de acasa, nu inainte de a-l mai pupa de inca o mie de ori. Daca ar exista un sport pentru pupat esti sigura ca ai fi campioana mondiala. Drumul la banca se adevereste a fi la fel de anevoios pe cat il credeai, te supara si agentul de acolo, aștepti mai mult decat trebuie si apoi te intorci spre casa. Ajungi in fata blocului, dar hotarasti sa te opresti putin, te sprijini de gardul verde si rece si tragi aer, adanc in piept. Ai nevoie de un moment de respiro, doar al tau, dar in acelasi timp ai un sentiment ciudat, parca nu e o zi buna. Hmm, niciodata nu te-a inselat intuitia, dar mereu e un inceput, nu? Decizi sa te scuturi de sentimentele negative si urci in bloc, spre acasa. Dar de cum intri pe usa iti dai seama ca ceva nu e in regula si inima ți-o ia putin razna. Realizezi ca nu e ok, se simte din ce in ce mai slabit. Insa nu e un moment de panica, e normal sa fie asa, a mancat foarte putin in ultimele zile. Sa nu ne panicam, cautam solutii. Stii cat de mult detesta spitalul si chiar si atunci refuza sa suni la ambulanta. Hotarasti sa cauti iar o asistenta, care sa ii administreze intravenos vitaminele necesare. Iar te izbesti de refuzuri, amanari sau apeluri respinse. E mai greu in tara asta sa chemi o asistenta medicala acasa, decat sa iesi din tara. Si te enervezi pe tine ca ai invatat sa faci intramuscular o injectie, dar intravenos nu ai reusit. Cat de complicat sa fie?!?!

Pe masura ce trece timpul iti dai seama ca el devine din ce in ce mai ametit, asa ca decizi sa suni la ambulanta, cu toate protestele lui. Deja sangele alearga prin venele tale, iti bubuie inima in piept, dar nu, nu e momentul sa ne panicam. Doar trebuie sa fii calma pentru amandoi sa poti sa ii oferi si lui linistea de care are atata nevoie. Insa in scurt timp isi pierde cunostinta si vezi cu adevarat ca nu este numai slabit, ca pana acum, ci este clar o agravare a starii lui. Oricat de mult strigi la el, nu se trezeste, nu are o reactie si stii ca e cazul sa incerci macar, sa faci ceva. Deschizi larg geamul, are nevoie se oxigen, dar parca tot aerul din camera s-a dus. Într-o secunda esti deasupra lui si pui aparatul de tensiune pe brat, sa vezi ce puls are. Cu fiecare bataie de inima de pe aparat te rogi sa mai creasca, macar una si iar una si iar una. Si aparatul da erori in continuare, se opreste, nu mai identifica tensiunea, in cealalta mana tii telefonul si te certi cu operatorul de la 112 sa trimita mai repede o ambulanta. Nu iti ajung mainile sa tii telefonul, sa pui aparatul de tensiune, care da erori in continuare, sau sa ii strângi cu degetele încheietura mainii sa simti pulsul. Te rogi sa fie stricat aparatul, iar fiecare eroare pe care ti-o da sa fie din cauza asta. Il iei de pe brat si pui urechea pe piept sa auzi bataile inimii. Nu ai avut nicio melodie preferata in toata viata ta si mereu ai spus ca asta este melodia ta, sunetul batailor inimii lui. Si de fiecare data cand voiai liniste stiai ca melodia asta e fix ceea ce ai nevoie. Numai ca acum, cu urechea lipita puternic de pieptul lui, iti dai seama ca melodia ta preferata se aude din ce in ce mai incet, mai rar si e pe cale sa se termine. Te scuturi de gandul asta si iti repeti ca nu e cazul sa te panichezi, exista solutii, mereu exista soluții. Ok, puls are, este mic, dar are. Primul ajutor i-l poti acorda in caz de nevoie, dar nu este cazul, asa ca in continuare suni la ambulanta. Auzi in cealalta camera copilul, care se joaca, dar simte ca ceva nu e in regula si isi doreste sa vina la voi. Dar e oprit intre timp si tinut acolo, sa nu asiste la toata nebunia din dormitor.

Si vin ambulantele una cate una. Cu cel mai rece ton pe care l-ai auzit vreodata ti se spune: Este in coma, stiti ca asta urma sa se intample, iar mai tarziu urmeaza stopul cardio respirator, da?!? Il vezi apoi întins pe targa, in drum spre ambulanta si constientizezi, pentru prima data in cei aproape 5 ani, ca acasa nu va mai veni niciodata…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.