Pac pitu, mama!

Ma pregateam sa scriu un articol despre perlele lui Sergiu legate de mancare si tot ceea ce implica ea. Doar stiti ca e un adevarat gurmand, are gene pe partea asta. 🙂 Insa, stand cu el la bucatarie in seara aceasta m-a surprins, ca de fiecare data. Manca (iar) si deodata s-a oprit, a facut ochii mari si a zis:Pac pitu, mama! Instant s-a dus la olita, si-a dat pantalonasii jos, s-a asezat, a terminat, s-a ridicat si si-a tras din nou pantalonasii pe el. Da, s-a impleticit putin cand a facut asta, pantalonii ii erau putin rasuciti iar tricoul era jumatate scos din pantaloni. Insa a facut asta singur.

Veti zice ca nu e mare lucru, doar un copil care creste. Dar cred ca inca nu sunt pregatita sa se faca mare, iar el se incapataneaza si pe zi ce trece devine tot mai independent. Sunt constienta ca asta este si parte din “vina” mea, pentru ca il las sa faca multe lucruri, il incurajez sa devina independent, atunci cand simt ca e capabil de ceva. Sigur, asta inseamna multe lucruri varsate, sau pus sosetele in picioare in “numai” 12 minute, dar bucuria din ochii lui atunci cand reuseste ceva, e nemarginita.

Acum o luna de zile eram in parc si voia sa se catere pe niste chestii de metal, rasucite si foarte inalte. A urcat o treapta apoi s-a oprit si a zis: Nu pot mama, dal vleau! Pentru linistea mea psihica l-as fi dat jos si terminam treaba, dar pentru ca imi doresc sa cresc un baiat curajos, sau macar dispus sa incerce sa faca ceva inainte de a renunta, l-am incurajat sa urce, spunandu-i ca sunt acolo daca are nevoie de mine si ca se poate razgandi oricand, dar ca sunt de parere ca ar putea sa incerce. A urmat a doua replica a lui: Ai incledele-n mine, mama? Pai cum sa nu iti sara inima din piept cand auzi asta? Cum sa nu crezi ca ceva tot faci bine daca pana si el stie ca ai incredere? Si cum sa nu-ti doresti ca macar o viata sa nu ii tradezi increderea? Si cum sa nu te simti cel mai norocos om din lume ca ai parte de un omulet langa tine?

Si iar a trecut o zi in care m-am minunat cat de repede trece timpul, cum tinem tot mai greu pasul cu el, dar in acelasi timp cat de mult conteaza sa fii acolo unde trebuie, fix in momentul acela. Fie ca e vorba de urcatul unei trepte, pusul unei sosete sau facutul la olita. Timpul zboara, zboara si tot ce avem este prezentul, sa ne bucuram de el!

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.