Al doilea obiectiv

In primul articol despre cele 12 obiective va spuneam ca unele au venit de la sine, pe cand altele au fost planificate in detaliu. Cel de-al doilea a fost o mare surpriza din partea prietenei mele dragi, care mi-a suportat toate intrebarile, nedumeririle si actele medicale ale lui T trimise pentru dat mai departe catre medici din toate colturile lumii. Daca stau bine si ma gandesc, a fost unul dintre cele mai inventive cadouri primite vreodată, si anume, bilete de avion catre Suedia. Cred ca am numarat zilele pana sa plec acolo, simteam nevoia sa iau o gura de aer, departe de toata lumea, de toti cunoscuții. Sa ies pe strada, sa nu ma cunoasca nimeni si sa nu ma intrebe nimeni ce fac. Oricat de recunoscatoare sunt pentru cei din jurul meu, simt nevoia cateodata sa fiu total singura. Se adauga dorinta de a cunoaste locuri si oameni noi, dar si de a petrece timp in doi cu Sergiu. Ne face atat de bine conectarea asta, incat daca as avea posibilitatea, cel putin 30 ani de acum inainte am calatori împreună.

Insa, pentru ca socoteala de acasa nu se potrivește cu cea din targ, la scurt timp au revenit atacurile de panica, din ce in ce mai dese, mai haotice, netinand cont de loc si moment. Daca pana atunci stiam cu exactitate cand si unde vor avea loc, am avut surpriza neplacuta de a le avea cand nu ma asteptam vreodata. Atunci am realizat ca este un adevarat obiectiv si un imens efort de a ma urca in avion sa plec in Suedia, astfel incat mai aveam 2 zile si eu tot nu aveam bagajul facut, convinsa fiind ca nu o sa plec. Dar pentru ca mereu am tras de mine si mi-am spus ca pot, mi-am luat inima in dinti si am hotarat ca nu ma tin inchisa in casa niste atacuri de panica, oricat de brutale ar fi ele.

Nu am dormit nici macar 10 minute, facand bagaje si calculând cate ore am de stat in aeroport, in avion, iar in aeroport. Am plecat dimineata la 3, cu sfantul sistem de purtare atarnat de mine si copilul in el. A fost o adevarata aventura, nedormita de vreo 48 de ore, cu un copil obosit, care a cazut cu gura de scara rulanta, o cafea mare si fierbinte varsata pe mine de acelasi copil nazdravan etc.. A urmat urcarea in avion si decolarea. Sa te tii atunci, dar noroc cu Sergiu si cu entuziasmul lui pentru avion, care a tinut cam o ora si jumatate, din totalul de 2 ore cat era zborul. Ultima jumatate de ora a fost de neuitat pentru noi, dar mai ales pentru ceilalti pasageri. Cu ultimele, dar ultimele puteri am inspirat adaaaanc si mi-am pastrat calmul pana la finalul zborului, chiar si atunci cand S voia sa coboare, sau sarea prin avion incercand sa imparta saratele tuturor pasagerilor.

Ce mi-a atras atentia a fost faptul ca la coborare cineva m-a felicitat pentru calm si pentru comportamentul fata de S. Desi am momente in care imi vine sa o iau razna, inspir si expir si ma liniștesc spunandu-mi in minte ca o sa se linisteasca, o sa treaca si acest tantrum si o sa respiram amândoi usurati. Cert e ca la coborarea din avion S era la fel de obosit, dar mai ales agitat, eu in pragul unui atac de panica, asa ca omul despre care va vorbeam a ramas cu noi, l-a luat pe S pe sus, l-a invartit, rasucit, s-a jucat cu el. Nu pot sa va explic bucuria din ochii lui, cat de fericit era ca se joaca cineva asa cu el, mai ales ca era vorba de o figura masculina. Incepe sa ii lipsească o figura masculina in viata lui si cauta atentie tot mai mult in jur. Asa ca, dragilor, daca mai vedeti mame aproape lesinate prin aeroport, autogara, gara sau te miri pe unde, cu un copil atarnat de gat, nu va sfiiti sa intrebati daca are nevoie de ceva, s-ar putea sa ii faceti ziua mai buna. Eu am iesit din aeroport cu forte proaspete dupa acele 20 de minute de respiro.
Si aici a inceput aventura in Suedia, o tara frumoasa, cam racoroasa pentru mine, dar cu oameni linistiti si dispusi sa te ajute la orice pas. S s-a bucurat mult de vacanta la prietena noastra cu 3 copii bestiali de frumosi, energici si iubitori, a mancat (dar deja stiti asta, nu?) aproape non stop, a vazut locuri noi, am vizitat muzee in care am petrecut si 3 ore fara sa se plictiseasca. In plus, inca o data mi-am intarit ideea ca retelele de socializare inseamna mult mai mult decat o optiune de a pierde timpul, inseamna o ocazie perfecta de a cunoaste oameni speciali, cu care sa imparti aceleasi principii de viata si care iti pot fi alaturi, chiar si numai din spatele unui ecran, cateodata. Si ce exemplu mai bun decat draga mea prietena?!?
Ce sa mai zic?!? E o tara care merita vizitata cel putin o data in viata, numai sa va luati haine groase si sa va asteptati ca noaptea la 11 soarele sa fie, relativ, inca pe cer.
Iar omului care m-a ajutat in ziua respectiva ii multumesc inzecit, pentru ajutorul in sine, dar mai ales pentru lectia invatata, aceea ca nu trebuie sa primesti lucruri scumpe sau zeci de ore alaturi de un om, ci ca 20 de minute cateodata fac diferenta! Ma-nclin!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.