Psihoterapia, da sau ba?

Azi vorbim despre psihoterapie, rolul ei in viata noastra, dar mai ales reticenta cu care este privita de oameni. Imi aduc aminte si acum cat de rezervata am fost in momentul in care o prietena draga mie mi-a povestit despre relatia minunata pe care o are cu psihoterapeuta ei si cat de bine mi-ar face daca as merge la cateva sedinte. Adevarul este ca eram deja cu stresul la cote maxime, iar obisnuinta de a spune oamenilor ca sunt bine m-a facut sa cred asta pana in ultimul moment, pana cand am realizat ca ii mint pe toti din jurul meu, dar mai ales ma mint pe mine.
Desi am hotarat sa incerc cateva sedinte eram convinsa ca totul reprezinta o mare “plangere”, ca mergi acolo si te plangi constant de ceea ce te nemultumeste in viata ta, de ceea ce nu ai, dar ti-ai dori cu ardoare. Si cum ar putea sa te ajute astfel de intalniri? Nu mai rau te-ar baga in ceata, in depresie, in starea din care te zbati cu atata putere sa iesi?
Urmeaza rusinea, rusinea ca vor afla oamenii, rusinea de a recunoaste ca prin acceptarea ca ai nevoie de psihoterapie admiti fata de tine si fata de restul lumii ca nu esti bine, ca esti mult prea departe de a fi bine. Ce vor zice oamenii, te vor judeca, te vor ocoli, te vor trata cu manusi de fiecare data cand vor avea ocazia, din teama de a nu te rani?

Au trecut luni bune pana mi-am luat inima in dinti si am hotarat ca e cazul sa avem o prima “intalnire”, care de fapt a fost online, pentru ca nu aveam timpul necesar sa ma deplasez in cabinetul terapeutei. Acum realizez ca, de fapt, nu consideram ca merita deplasarea acea sedinta, fiind ferm convinsa ca va fi un esec total. Imi aduc aminte si acum primele cuvinte, primele istorisiri, primele reactii. Desi iti doresti sa vina cineva cu o bagheta magica si sa rezolve toate problemele din viata ta nu se intampla asta. Cel putin nu de la prima intalnire.  Insa calmul, linistea si faptul ca mi-am dat seama ca ma inselam amarnic in privinta psihoterapiei m-a facut sa vreau sa continui, iar acum face parte din mine. Stiu ca pot merge cu incredere sa vorbesc cu un om, care are pregatirea necesara sa ma asculte. Am bold-uit bine cuvintele de mai sus. Cati dintre noi sunt doar auziti, dar nu si ascultati? Pe langa ascultarea atat de benefica noua exista sentimentul de a sti ca mergi sa povestesti omului respectiv orice traire, sentiment, dorinta, iar omul respectiv nu te judeca, nu este subiectiv si tot ceea ce face este sa te ajute sa revii pe drumul tau. Iar ajutorul nu vine impus si nu trebuie sa faci ceea ce ti se spune, nu, tu trebuie sa inveti sa te cunosti pe tine, sa iti cunosti limitele, dorintele, frustrarile pentru a sti ceea ce te face fericit. Chiar, cand a fost ultima oara cand te-ai gandit ce te face fericit? O intrebare buna, dar pe care de cele mai multe ori uitam sa ne-o adresam…

Veti spune, unii dintre voi, ca va cunoasteti suficient, ca puteti analiza singuri ce este bine in viata voastra si ce nu. Ce nevoie sa mai ai de altcineva care sa iti spuna cum stau lucrurile? As incepe prin a spune ca noi, oamenii, suntem facuti sa “lucram in echipa”, oricat de mult ai intoarce o situatie pe toate partile, exista mereu posibilitatea sa nu observi fix cel mai evident aspect. Iar eu pot spune ca m-am lovit deseori de asta. Stateam nopti intregi nedormite si analizam o situatie folosind toate argumentele si contraargumentele posibile, tocmai pentru a atinge toate posibilitatile, iar in momentul in care aveam o discutie la terapie pe subiectul respectiv aparea firesc un argument destul de bun, la care nu m-as fi gandit niciodata.

Recunosc, pe cat de reticenta am fost la inceput, pe cat de rusine mi-a fost ca fac asta, pe atat de mult recomand oamenilor sa faca asa cum simt si sa isi ofere o sansa mergand la psihoterapeut. Repet, nu este magie, nu va veni cineva cu o lista intreaga cu solutii pe care sa le urmezi, dar daca va exista munca in echipa, incredere si daruire sansele sa fie bine cresc incredibil de mult.
Si, spre surprinderea mea, din ce in ce mai multi oameni sunt deschisi spre asta, respecta decizia celor care hotarasc sa mearga la terapie si iau in considerare sa mearga cel putin la cateva sedinte pentru a fi ajutati. Incet, incet crestem si ne facem bine!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.