There is hope!

De cativa ani sunt aproape pe cont propriu. Cu mici ajutoare din partea celorlalti, dar in mare parte ma descurc singura. Am jonglat in tot acest timp cu facturi, munca, spitale, tratamente, doctori, copil, iar spitale. As fi ipocrita sa spun ca m-am descurcat sau ma descurc excelent, dar fac tot posibilul sa dau ce am mai bun. La un anumit aspect ma descurc incredibil de prost si anume masina. Cand e vorba despre ea, e o naveta spatiala pentru mine. Stiu sa alimentez, sa completez uleiul la nevoie si sa pun lichid de parbriz. Atat! Detaliile celelalte ma depasesc complet si mi se pare ca cei din jurul meu vorbesc chineza cand aduc vorba despre masini. Urasc sa merg cu ea la spalatorie, mi se pare ca pierd timp pretios din viata asteptand o ora sa o spele. Cate nu as putea face in acea ora…
Dar cand vine vorba de chestii mai complicate deja ma ia panica. Cum a fost azi cand a trebuit sa schimb anvelopele. Am ajuns ca o floricica la service si il rog pe domnul de acolo sa le schimbe pentru ca am drum lung de facut si mecanicul ma bate la cap de ceva vreme in privinta asta. Numai ca, vedeti voi, nimic nu e simplu cand vine vorba despre ceea ce trebuie sa fac, mai ales cand vorbim despre ceva la care nu ma pricep deloc. Asa ca, domnul dragut de mai sus constata ca anvelopele de schimb sunt mai praf decat cele aflate deja pe masina si imi recomanda calduros sa fac un drum pana la magazin sa cumpar altele. La naiba, imi zic! Ce fel de anvelope? Ce marca, ce dimensiune, ce trebuie sa aiba si ce nu? Deja pare o formula matematica toata treaba asta, iar eu urasc matematica.
Plec in cautare de anvelope, dar nu gasesc pe nicaieri marimea de care aveam nevoie. Se pare ca nu prea isi schimba oamenii anvelopele vara. Dar, cum mereu am noroc intr-un final, dau de un magazin care are de toate, de toateeee. Aleg anvelopele de care aveam nevoie si tipul de la casa, vazandu-ma probabil, transpirata toata ma intreaba daca doresc si montaj. Cred ca in momentul acela se citea pe fata mea uimirea, dar si multumirea ca rezolv totul dintr-o miscare, fara sa fie nevoie sa ma plimb cu anvelopele in masina prin Bucuresti. Se pare, insa, ca m-am bucurat prea devreme, pentru ca urmeaza intrebarea fatala: Unde este antifurtul? Ridic o spranceana, ii spun sa imi traduca ceea ce tocmai a intrebat ca sa pot sa ii dau un raspuns. Aflu despre ce este vorba, caut prin toaaata masina si gasesc acea chestiuta mica si argintie (de care voi avea grija cu pretul vietii de acum inainte) si i-o inmanez fericita casierului. Ma simteam asemenea unui copil, care a luat o diploma dupa 1 an intreg de invatat, asteptand felicitarile din partea parintilor.
Acum astept 1 ora sa fie totul gata, in timp ce beau cafeaua deja rece, de azi dimineata. Cineva se gandeste si la femeile ca mine cand deschide astfel de centre. There is hope!
In alta ordine de idei, e cineva dispus sa facem schimb? Ma ofer sa fac mancare, platesc facturi, am grija de copii, numai nu ma puneti sa merg cu masina la service sau spalatorie! Aveti mila de mine!

4 thoughts on “There is hope!”

  1. Fix langa casa mea e o spalatorie nice. Langa ea un loc de joaca. Ia-l pe Sergiu sambata dimineata, bem o cafea impreuna, ducem copiii la joaca si se spala masina intre timp. Pentru restul, ne bazam pe Vali 😉

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.